Gratie antibioticelor, nu ne mai facem griji ca am putea fi,noi sau copiii nostri, ucisi de infectii banale. Dar prescrierea exagerata a antibioticelor face ca organismul nostru sa devina imun la ele, ceea ce inseamna ca, atunci cind avem cu adevarat nevoie de ele, acestea sa nu-si mai faca efectul. Aceasta situatie, numita « rezistenta la antibiotice », ne-ar putea aduce inapoi acolo unde eram in vremurile intunecate ale medicinei. Si un raport recent al uneia dintre vocile respectate ale OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) ne avertizeaza ca situatia ar putea fi chiar mai rea decit am crede.
« Situatii banale precum un git rosu sau un genunchi julit ar putea sa ne fie fatale din nou », ne atrage atentia dr Margaret Chan, director general al OMS. Daca antibioticele nu-si vor mai face efectul, « interventii sofisticate precum protezele de sold, transplantele de organe, chimioterapia din cancer si ingrijirea nou nascutilor prematuri vor deveni mult mai dificile sau prea periculoase pentru a mai fi intreprinse ». Acesta ar putea deveni sfirsitul medicinei moderne asa cum o stim.
“Aceia dintre noi care lucreaza in domeniul medicinei naturale au semnalat acest pericol de ceva zeci de ani” spune Sherry Torkos, farmacist holistic si autor best-seller. “A fost, evident, o alarma innabusita, fiindca nu a fost auzita de catre companiile farmaceutice, medici sau pacienti”.
Cu 12 ani in urma, Stuart B. Levy de la University School of Medicine din Tufts a declarat la CNN: ”Avem in Statele Unite pacienti care mor de infectii imposibil de tratat. E ceva inacceptabil”. Si lucrurile s-au inrautatit de atunci…
Ce fac antibioticele ?
Antibioticele sunt folosite pentru a trata infectii periculoase cu streptococi, stafilococi, Escherichia coli. « Antibioticele sunt ca armele de foc : sunt folosite spre a ucide hoardele de microorganisme agresive pina la aparitia efectului sistemului imunitar » explica medicul de Urgente dr. Bill Benda, editor sef in egala masura la Wellness Times Editorial Advisor. “Si,asemenea armelor de foc, anumite antibiotice sunt puternice si omoara un spectru larg de bacterii in timp ce altele sunt mai slabe, specifice numai anumitor bacterii, cum ar fi unguentele. E important sa alegi un antibiotic care sa aiba un efect producind cit mai putine daune. Iar antibioticele cu spectru larg sunt cele mai vatamatoare fiindca nu afecteaza numai anumite bacterii. Si, din pacate, acestea sunt cel mai frecvent prescrise”.
Benda spune clar ca nu trebuiesc folosite antibiotic pentru a trata infectii virale precum racelile banale sau chiar gripa. Nici macar o tuse suparatoare care nu e cauzata de un streptococ nu va fi vindecata cu antibiotic. Acesta nu numai ca nu va trata tusea dar va face si rau organismului.
« O problema care duce la rezistenta la antibiotice e ca pacientii cer antibiotic imediat ce nu se simt bine, iar doctorii uneori cedeaza la presiunile lor » spune Torkos. “Ca farmacist, am vazut cum prescriptiile inutile de antibiotic cresc dramatic”.
Sunt noile antibiotic de folos?
Pentru a combate problema din ce in ce mai serioasa a rezistentei la antibiotice, s-au sintetizat noi si noi medicamente. Dar, conform dr Chan, nici acestea nu fac fata problemei.
« Spitalele au devenit medii de cultura pentru bacterii inalt-rezistente… crescind riscul ca o spitalizare mai degraba sa omoare decit sa vindece un om » spune Chan in martie 2012 la o conferinta tinuta in Copenhaga, dedicata combaterii rezistentei la antibiotice. « Acestia sunt microbi contra carora nici un antibiotic nu mai poate lupta ».
De ce atunci, sa nu tot sintetizam noi si noi medicamente? Conform lui Chan, rezervorul de antibiotice este golit deoarece companiile farmaceutice nu mai au motivatie ca sa scoata mereu noi antibiotice care in scurt timp se dovedesc inutile. Iar acest efect se datoreaza incapacitatii de a combate urias de gresitul mod in care acestea sunt prescrise. Chan mai pomeneste si modul excesiv in care acestea sunt folosite in industria alimentara in lipsa unor reglementari legale mai stricte in acest sens. Mai contribuie si contrafacerile de medicamente din multe tari si dezinformarea medicilor care se lasa convinsi sa prescrie chiar de catre reprezentantii companiilor farmaceutice locale.
Care ar fi solutia?
Majoritatea expertilor sfatuiesc oamenii urmatoarele:
- Nu faceti presiuni asupra doctorului pentru a primi un antibiotic atunci cind aveti o infectie virala ca gripa;
- Daca vi s-a prescris un antibiotic, nu-l luati altfel decit vi s-a prescris. Luati-l pe intreaga perioada recomandata. Daca vi s-a spus sa nu beti alcool, atunci conformati-va. Alcoolul reduce eficienta anumitor antibiotice.
- Cumparati cit mai mult alimente organice pentru a reduce ingestia de alimente tratate cu antibiotic.
- Consumati probiotice cit mai mult. Curele de antibiotic omoara si bacteriile folositoare corpului, provocind imbolnaviri. Probioticele sunt bacterii folositoare care intaresc imunitatea si aduc multe beneficii sanatatii.
Conform lui Torkos, probioticele sunt utile mai ales daca ati facut déjà o cura de antibiotic. Antibioticele pot produce dezechilibre in corp care sa dureze luni de zile. Ca urmare, de doua ori pe zi timp de doua saptamini ar trebui consumate probiotice. Daca sunteti déjà sub tratament antibiotic, cu 2 ore inaintea sau dupa prize de antibiotic ar trebui sa luati si probioticul.
Nu uitati, puteti sa va aduceti contributia in a ajuta la prevenirea rezistentei la antibiotic!
(Karolyn A. Gazella- Wellness Times)

10 răspunsuri
The login process here is lightning fast. I hate waiting for pages to load, but this site is snappy and efficient. Definitely the best way to access ww777login.
The mobile experience is fantastic. I can play my favorite games anywhere without any lag. Five stars for vnxin882
Just joined last week and I am already loving the vibe here. The bonuses for new players are actually helpful. Definitely visit inyolo47 for some good fun.
Using Skrill for deposits here makes everything so much easier. Fast transactions and a wide selection of slots. onlinecasinoskrill is awesome.
I’ve tried a few sites lately but this one is surprisingly smooth. The games load fast and the interface is very user friendly. Definitely recommend checking out pkj2game for a great time.
Who doesn’t love free stuff? Taya777free100 is giving away bonuses, which is a great way to check out their platform. It’s a win-win! Claim yours at taya777free100 and have some fun!
S666appbiz, I’ve found it to be a reliable online platform. What stood out to me was the swift transaction processing and their customer support. They’re pretty good. Check it out at s666appbiz.
Luckyneko777 is quite interesting, the design is really great and the games are really cool. If you want to try out something new i’d recommend checking out luckyneko777.
Buna zua!
Sotul meu a fost diagnosticat cu stafiloc auriu. A facut si autovaccin dar din pacate problema persista. In momentul in care este stresat, imunitatea scazute, dar nu numai , ii apare in cap niste capsule pline de puroi(cosuri), care se extind si maresc. Se poate trata prin homeopatie?
Multumesc
Da, va trebui sa faca un tratament tintit contra stafilococului sustinut de un remediu constitutional care sa ii ridice imunitatea.